Educație Interioară

Cum poți transforma blestemul mamei într-o binecuvântare

moștenirea de la părinți

Mama știe ce simți chiar dacă te muți de pe planeta pământ în altă galaxie. Legătură dintre mamă și tine se manifestă în timp și spațiu, dar nu este condiționată de acestea.  Citește mai dearte

Invitație la Școala Pentru Suflet

Blestemul mamei este să-și vadă copiii nefericiți. 

Acesta este cel mai puternic blestem pe care îl poartă în suflet o mamă. Nefericirea pruncului pe care l-a purtat în pântec și pe brațe este de neîndurat.

Orice mamă care mi-a cerut ajutorul până acum, a făcut-o doar pentru copii, indiferent că aceștia erau adulți. Putea să aibă probleme personale cu carul dar nu o interesau probleme ei. Acestea erau mereu pe locul 2.

Odată ce o femeie devine mamă, aceasta va avea grijă de copii până la moarte.

Dacă a mâncat sau nu a mâncat. Dacă s-a căsătorit sau nu s-a căsătorit. Dacă a făcut copii sau nu a făcut copii. Dacă are un job sau nu are un job. Dacă și-a luat casă sau nu și-a luat casă. Dacă este sănătos sau bolnav. 

Toate aceste îngrijorări și multe alte sute de griji macină încontinuu sufletul unei mame, indiferent de educație, statut social, carieră sau împliniri personale.

Blestemul mamei este să simtă înmiit nefericirea copiilor. Dacă te-ai căsătorit, dacă ai job, dacă ai copii și dacă ai cea mai strălucită carieră, iar mama este tot nefericită, înseamnă că mama simte nefericirea ta.

Mama este clarvăzătoare. Acesta este blestemul ei. Vede în timp greutățile peste care va trebui să treci și deja suferă. Nu se poate abține. Blestemul mamei este să simtă tot ce s-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmplă cu tine. 

Nici ea nu știe de multe ori de ce este nefericită, dar cordonul ombilical invizibil prin care ține legătura cu copilul o avertizează, îi spune că ceva nu a fost, nu este sau nu va fi în regulă.

Nereușita copilului, nefericirea copilului este blestemul mamei. Mama va ști întotdeauna ce s-a întâmplat și ce se va întâmplă cu tine. Nu-și poate explica, dar știe, simte și vrea mereu să îndepărteze paharul suferinței de la gura ta.

Gura mamei îți poate spune că vrea să te vadă la casa ta, dar inima ei îți spune că vrea să te știe în siguranță. Gura mamei îți poate spune că vrea nepoți, dar inima ei îți spune să faci lucrurile mai bine decât ea. Gura mamei îți poate spune că vrea să ai o carieră, dar inima ei îți spune că vrea să te descurci în viață. Gura mamei îți poate spune că vrea să-ți găsești pe cineva, dar inima ei îți spune că vrea să te întregești și să evoluezi. Gura mamei îți poate spune că nu faci ceva bine, dar inima ei îți spune că vrea să te vadă fericit/ă. 

 

 

Cum poți transforma blestemul mamei într-o binecuvântare?

 

Cum poți să calmezi un suflet care nu va avea liniște până nu simte fericirea în sufletul tău. Și nu este vorba de o fericire de moment.

Mama nu poate fi păcălită cu o fericire de moment.

Mama vede în toate cele 3 timpuri și vrea să te vadă fericit și în trecut, și în prezent, și în viitor.

Mama ta ți-a dat zălog niște mitocondrii atunci când te-ai născut și știe tot ce simți la fiecare respirație. Știe câtă energie ai și dacă este pozitivă sau negativă.

Mama știe ce simți chiar dacă te muți de pe planeta pământ în altă galaxie. Legătură dintre mamă și tine se manifestă în timp și spațiu, dar nu este condiționată de acestea. 

Blestemul mamei este să te vadă nefericit. Binecuvântarea mamei este să te vadă fericit.

Fericirea venită din ceea ce faci nu durează dar fericirea  venită din ceea ce ești cuprinde toate cele 3 timpuri. De abia atunci blestemul mamei dispare și se transformă într-o binecuvântare.

Fericirea ta că stare de a fi este garanția pe care i-o poți oferi mamei că ai evoluat, că ai înțeles viața ca o binecuvântare, la fiecare respirație. Asta înseamnă să menții conștiința trează, să te educi, să evoluezi, să îmbunătățești ce ai primit de la mama ta.

Acesta este un nou articol pe tema trezirii la viața care curge din tine și prin tine. Este adresat tuturor mamelor și tuturor copiilor deopotrivă. Sper ca te-a inspirat și a rezonat cu sufletul tău.

Poți afla acum și ce să faci cu „moștenirea” de la părinți.

Facebook Comments

Ciprian Constantin Vlad

Ciprian Constantin Vlad este inițiatorul proiectului de educație Școala Pentru Suflet®, fondator și Master Trainer al Academiei Psy Development®. Activează de peste 20 de ani în domeniul educației, fiind cel care a introdus pentru prima dată conceptul de "Educație Interioară" în România, ca domeniu de studiu și de perfecționare a abilităților personale, într-un cadru instituționalizat și cu instrumente performante de lucru. Este autorul a peste 50 de cursuri și programe pentru transformare interioară, update personal și upgrade spiritual care au schimbat viață în mai bine la peste 300.000 de studenți.

Invitație la Școala Pentru Suflet

Articole recente

error: Conținut protejat!