Articolul de astăzi este despre cum putem să înțelegem și să depășim suferințele din viața noastră..
Trăind pe deplin propria suferință, deschidem o poartă spre compasiunea față de alte ființe umane.
În fiecare zi auzim povești despre suferințe și pierderi care depășesc cu mult suferințele noastre.
Atunci când comparăm situațiile noastre cu cele ale persoanelor care trăiesc în țări pustiite de război sau ale celor care și-au pierdut casele și mijloacele de trai din cauza dezastrelor naturale, avem tendința să ne minimalizăm propriile experiențe de suferință.
S-ar putea să simțim că nu mai avem dreptul de a fi supărați de ruperea unei relații, de exemplu, pentru că cel puțin avem hrană și un acoperiș peste capul nostru.
Fiind un român fără frontiere, călătoresc prin lume de mai bine de 15 ani și majoritatea locurilor în care mi-am petrecut timpul au fost acele țări sau locuri considerate a fi de lumea a treia.
Unele dintre ele erau de lumea a șaptea după părerea mea la câtă suferință și injustiție am putut sa observ acolo.
Am putut să intru astfel în contact cu extremele suferinței, dar și cu extremele fericirii.
Având aceste repere la purtător, am observat de-a lungul timpului cum persoanele care trec ele însele prin suferințe sunt mai sensibile la suferințele celorlalți, iar persoanele care au o viață “ușoară”, nu apreciază la reala valoare și caută să-și auto-creeze suferințe psihologice.
Este un lucru des întâlnit ca o persoană fără probleme de supraviețuire (are de toate) să exagereze și să-și creeze probleme psihologice.
Se întâmplă peste tot în lume, iar acest fapt este cauzat de propria inteligență care lucrează împotriva persoanei respective. Atunci când se întâmplă acest lucru, se simte “atacată” din toate direcțiile și neîndreptățită în orice situație de viață.
Este o cursă și o capcană, în care odată căzut, nici o rugăciune, nici o meditație, nici o carte sfântă nu te mai poate ajuta. Sistemul este virusat și polarizat negativ.
Singura scăpare din acest cerc vicios este observarea suferinței celor care suferă cu adevărat; suferința de a nu avea un acoperiș deasupra capului, de a nu avea ce să mănânci, suferința de a-ți fi viața pusă în pericol în fiecare clipă de către un sistem opresor etc. Acestea sunt suferințele reale, celelalte fiind doar psihologice.
În timp ce conștientizarea durerii altora poate fi o modalitate valoroasă de a ne păstra o perspectivă corectă a propriei experiențe de viață, nu este un motiv legitim să nu luăm în considerare propria noastră durere, chiar dacă este subiectivă.
De-a lungul timpului, o lipsă de a-ți experimenta propriile sentimente duce la amorțeală.
Este ca și cum sistemele noastre interne se vor înfunda cu emoțiile noastre neexprimate.
Atunci când ne devalorizăm propria tristețe, devenim imperceptibili la durerea altora.
Trăirea propriilor răni este poarta spre compasiune față de alte ființe umane.
Sentimentele de pierdere, abandonare, singurătate și frică sunt universale și, în acest sens, toate sentimentele sunt egale. Indiferent de ceea ce ne face să ne simțim într-un fel sau altul, înțelegerea a ceea ce înseamnă să fii om este adâncită de propriile noastre experiențe.
Viața noastră personală ne oferă materialul necesar pentru a deveni pe deplin conștienți.
Dacă ne respingem emoțiile, deoarece considerăm că experiențele noastre nu sunt dramatice sau destul de importante, pierdem din propria umanitate.
Onorăm și apreciem condiția umană când trăim pe deplin în corpurile noastre, astfel încât să putem experimenta și să simțim pe deplin viața.
Acceptând emoțiile noastre și lăsându-ne să le simțim ne conectează la toate ființele umane.
Apoi, când auzim poveștile despre suferințele altor oameni, inimile noastre pot rezona cu înțelegere și compasiune – pentru noi toți.
