Existențial, avem două categorii de oameni pe pământ. Există oameni care se trezesc dimineața și se culcă seara. Dar mai există o altă categorie de oameni. Cei care se trezesc la un moment dat și nu mai pot să mai adoarmă. Bună Dimineața acestora va fi pentru totdeauna.
Aceștia din urmă își dau seama că cine se trezea și adormea în mod regulat era doar corpul. O funcție automată în cadrul căruia procesele biofizice se reduceau în timpul somnului pentru refacere. Aceleași funcții automate se activau pentru supraviețuire prin influența ciclurilor naturale de veghe și somn.
În rest, cei care s-au trezit vor rămâne treji tot restul vieții, doar corpul acestora se va odihni regulat. Cine s-a trezit dincolo de corpul fizic va lucra necontenit. Va tinde să exploreze cu nesaț viața și va experimenta realitatea la un alt nivel.
Se spune că aceștia sunt cei “treziți spiritual”, care ar trebui să se ocupe cu aspectele spirituale ale vieții…
Sintagma „trezitului spiritual” – suntem sau nu suntem treziți spiritual?
Această sintagmă este percepută atât de limitativ încât cel care s-a trezit spiritual nu ar mai avea voie să se ocupe cu altceva decât cu spiritualitatea.
Această „spiritualitate” este de cele mai multe ori percepută prin prisma dogmatică, ori mai nou, romanțată de cultura New Age.
Dar există milioane și zeci de milioane de “treziți spiritual” care nu au habar de vreun concept convențional care definește în vreun fel spiritualitatea. Au joburi, familii, cariere, prieteni, dușmani, emoții pozitive și negative, plâng și râd, dar sunt treziți…
Știu că joacă roluri multiple în exterior, dar în același timp simt în fiecare clipă cum în interior inima unește totul într-un ritm universal. Știu că trăiesc și simt viața cu o intensitate nemaipomenită.
Cel care s-a trezit are un alt punct de reper prin care percepe realitatea. Este un reper interior, unic, o stare pe care nu o poate explica, dar pe care o simte pregnant. O stare de “a fi” dincolo de corp, minte, emoție, energie, situații de viață etc.
Unui trezit i se poate lua totul în viață, dar starea de “a fi” va rămâne.
Cel care încă doarme va pierde tot pentru că reperele acestuia de a experimenta realitatea sunt tocmai lucrurile pe care le-a pierdut.
Cel trezit nu va mai simți că viața i se întâmplă, ci va ști că el este însăși viața care se întâmplă. Poate nu înțelege toate detaliile și aspectele vieții, dar simte că este mai mult decât poate să cuprindă mintea.
Se va înfuria sau va râde zgomotos, dar odată ce valul energiei emoționale va trece, starea de “a fi” revine în prim plan și va înțelege din nou “iluzia” manifestării duale.
Cel care nu s-a trezit va rămâne să experimenteze amintirea furiei sau a bucuriei până când aceasta se va manifesta din nou în prezent. Astfel va trăi din amintiri și din efectele acestora. Va învăța greu lecția polarităților pentru că memoria inconștientă va domina cursul vieții. Va fi bun sau rău, dar nu va putea fi dincolo de bine și rău.
Cel care s-a trezit va investiga realitatea, va pune întrebări, se va educa în permanență, se va compune și se va recompune fără să iasă vreodată la pensie, ori să simtă că este prea tânăr, ori prea bătrân. Reperul acestuia nu mai este vârsta biologică a corpului fizic și nici rolurile familiale, ori sociale.
Reperul celui trezit este însăși sursa vieții care creează necontenit și care se extinde către infinit.
Acceptă limitarea fizicalității doar pentru a-și atinge scopul pentru care s-a născut: să se Redescopere în Om și să trăiască în Spirit.
