Omul sărbătorește două vârste: una calendaristică, ancorată în ciclurile solare, și una spirituală, ancorată în ciclurile cosmice. Prima vârstă este vizibilă pentru toată lumea, dar pentru a doua ai nevoie de alți ochi pentru a o vedea.”
Auzim deseori sintagmele „Îmi ascult inima”, „Îmi urmez dorința sufletului”, dar ori de câte ori am pus o întrebare directă unei persoane în privința acestui subiect, răspunsul a fost plin de ezitări și confuzie.
Unele persoane dau un sens total greșit acestor expresii, înțelegând că pot face orice, devenind egoiști peste măsură și desconsiderând sentimentele, ori emoțiile celor din jur.
Majoritatea persoanelor care folosesc acest gen de expresii s-au trezit totuși dintr-o hipnoză în masă și tot ce își doresc este să se elibereze de frici, rușine și victimizare. Până își dau seama unde este sursa manifestării acestor energii de vibrație joasă, proiectează cauza în exterior.
Astfel expresiile menționate capătă un oarecare sens de rebeliune și luptă cu tot ceea ce există în exterior. „Îmi ascult inima”, deci nu fac nici ce zice mintea, nici ce zici tu, nici ce zice oricine altcineva.
După multe lupte de acest gen, „adolescentul spiritual” începe să se maturizeze și devine mai responsabil. Începe să înțeleagă faptul că sursa blocajelor este interioară, iar adevărata dorință sufletească este să te vindeci, să te educi și să depășești aceste blocaje.
Pe măsură ce blocajele sunt depășite, dorința sufletului devine din ce în ce mai evidentă, iar la un moment dat, așa cum un bec se aprinde și vezi ce este într-o cameră, lumina se aprinde în sufletul omului și acesta simte iubirea necondiționată și adevărata libertate.
Din acel moment, misiunea „adultului spiritual” se transformă dintr-o luptă cu iluziile mintii la responsabilitatea de a menține lumina sufletului aprinsă în el însuși și să o aprindă pe cea a semenilor lui. În cultura estică aceștia sunt cunoscuți că Boddhisattva sau Arhat, iar în cea vestica ca Îngeri Pamânteni.
Dincolo de aceste denumiri specifice, „adulții spirituali” pot fi întâlniți în toate domeniile activităților sociale, de la măturătorii de stradă și până la șefii de stat, dezvoltarea calităților interioare nefiind împiedicată de rolurile pe care omul și le asumă în societate. Numitorul comun al spiritelor maturizate spiritual este o percepție incluzivă a vieții prin ochii sufletului.
Dacă viața este un mister, doar sufletul îl poate desluși.”
Ori de câte ori un cuvânt este folosit prea mult, își pierde calitatea și esența, devenind un impediment în exprimarea cu adevărat a unei stări de fapt sau a unui adevăr interior. Cuvântul erodat de esență creează confuzie, presupuneri și interpretări greșite.
Cuvântul „suflet” este unul dintre aceste cuvinte. Orice stare interioară de lipsă, de supărare, depresie, ori de confuzie, este exprimată astăzi prin: „am sufletul încărcat”, „mi se rupe sufletul”, „mă doare sufletul”, „sufletul meu cere”, „sufletul meu tânjește”.
Orice stare interioară de exaltare, de bucurie, de realizare, este exprimată astăzi prin: „mă bucur din tot sufletul”, „mulțumesc din tot sufletul meu”, „îmi tresaltă sufletul de bucurie”, „cu sufletul împăcat” etc.
Acestea sunt cuvinte și expresii care urmăresc intuitiv să adauge greutate și valoare stărilor respective, fie ele negative sau pozitive.
Dar ce facem dacă aflăm că acest cuvânt „suflet” indică spre o dimensiune superioară „negativului” și „pozitivului”, „binelui” și „răului”, „bucuriei” și „supărării”?
Cum ne mai justificăm stările interioare? Cine mai suferă, cine se mai bucură?
Există posibilitatea să experimentăm ceea ce se numește suflet fără să-l confundăm cu emoțiile, ori cu alte trăiri interioare generate de agregatul identității personale?
Există posibilitatea să punem punctul pe „i” și să spunem: acestea sunt gânduri, acestea sunt emoții, acesta este ego, acesta este suflet?
Și acum întrebarea de baraj și zidul oricărui căutător sincer care este însetat de a se cunoaște: „Este sufletul un concept religios?”
În urma acestor întrebări curajoase apar două categorii mari de răspunsuri care se completează, ori se resping: o categorie influențată de filosofia religioasă și alta influențată de filosofia științelor spirituale tradiționale sau New age.
Ambele orientări au creat concepte diverse, iar în funcție de background-ul cultural și educațional, au fost adjudecate sau respinse.
Dar ne poate spune cineva prin cuvinte ce este sufletul? Putem afla dintr-o carte ce este sufletul? Ni se poate explica logic și rațional că sufletul este într-un fel sau altul? Pot să dau eu un răspuns într-un articol la sutele de întrebări pe care le-am primit de-a lungul timpului pe marginea acestui subiect și să rezolv problema problemelor?
Dacă vrem să mulțumim curiozitatea caracteristică mintii, orice răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, poate să facă acest lucru destul de ușor.
Dar mintea va fi mulțumită pentru puțin timp și va căuta din nou. Adevărul va tinde mereu să iasă la suprafață și până când nu se întâmplă acest lucru, orice informație sau concept cu care ne-am domolit parțial setea de cunoaștere, va crea disconfort și vei porni în continuare la căutat de răspunsuri.
Și totuși cum aflăm ce este sufletul? Este această căutare un perpetuum mobile fără sfârșit? Este un truc religios sau al științelor spirituale prin care să capteze adepți, iar discipolii sau practicanții să nu poată să „atingă sufletul” decât prin bănuieli, intuiții, concepte, cuvinte…și să spere că până la urmă cineva cumva le va spune cine, ce, cum e sufletul?
Toate întrebările de mai sus și multe altele legate de acest subiect mi le-am pus de mic copil. De asemenea, am adresat aceste întrebări unor minți luminate, pe care eu le-am creditat că fiind adevărați ghizi în tainele vieții. Am aflat răspunsuri la întrebările mele? DA! Dar nicidecum așa cum mă așteptam să aflu:)
„Nici o cantitate de date fizice nu poate oferi vreodată ideea de „cum te simți” a unui om. Simțitul și sufletul locuiesc împreună, pe tărâmul vast al infinitului.”
Cum poți învăța o cale directă de a experimenta ceea ce noi numim suflet?
Am avut ceva nelămuriri atunci când eram mic în privința sufletului și nu erau legate de faptul că nu înțelegeam termenul pentru că aici eram lămurit: știam la vremea respectivă că nu am reușit să cuprind cu înțelegerea ce este sau ce ar trebui să însemne cuvântul suflet.
Eu eram nelămurit în schimb cum de exista oameni care nu sunt interesați să afle ce este sufletul și se mulțumesc doar cu ce li se spune. Am crescut un pic mai mare și am înțeles că oamenii știu cu toții ce este sufletul doar că nu știu că știu:)
Induși în eroare de teorii și de concepte, au ajuns să creadă că sufletul este de neatins în timpul vieții, este ceva despre care vorbești la persoana a treia și că trebuie să se ocupe în schimb de lucrurile lumești care sunt vitale și fără de care nu pot să supraviețuiască.
Se educă, își construiesc o carieră, întemeiază familii, muncesc și au mai mult sau mai puțin din ce și-au dorit ori și-au propus să facă în viață.
Astfel, tot timpul este dedicat familiei, jobului, nevoilor personale sau odihnei. Din considerente pragmatice, sufletul este până la un moment dat o prioritate pentru foarte puțini oameni.
Dar atunci când apare un scurt circuit în lanțul manifestării (boli, despărțiri bruște, pierderi, dezamăgiri profunde etc.), îți dai seama cat ești de singur.
Cauți ajutor la familie, la prieteni, la profesioniști, la religie, dar simți că ceva lipsește din ecuație de ceva timp. E posibil să nu poți explica, dar intuiești că ai pierdut ceva pe drum.
Aceasta nu este o regulă generală. Sunt cazuri în care le ai pe toate și ajungi din nou la aceeași concluzie: „Lipsește ceva esențial din viața mea!”
Și cel care își dă seama de lipsă și cel care nu este conștient încearcă să umple acest gol cu persoane, obiecte, acreditări, uneori cu vicii și golul tot nu se umple, un anumit tip de împlinire inexplicabilă tot nu are loc.
Problema este că acest gol nu se va umple niciodată pentru că nu este un gol, ci este un spațiu infinit din noi, care este menit a fi locuit de ceea ce noi numim suflet.
S-a încercat măsurarea și cântărirea sufletului, teoretizarea și aducerea acestuia în concret. O corvoadă inutilă. Mintea obișnuită nu va putea vreodată să atingă aripile sufletului.
Metaforele, parabolele, învățăturile înalte, interogațiile retorice sunt aproape singurele instrumente care au succes în ghidarea către ceva ce nu poate fi cuprins cu simțurile obișnuite.
Dar aceasta este o cale lungă, care de multe ori a creat halucinații și tot felul de presupuneri despre suflet. Metaforele și parabolele nu au fost luate ca atare și sufletul a început să capete diferite forme și expresii fizice sau imaginare. Cumva degetul care a arătat spre soare a fost confundat cu soarele.
Există totuși o cale directă de a experimenta ce înseamnă sufletul. Există o cale la îndemână pentru absolut oricine vrea să experimenteze sufletul. Este atât de ușor încât mintea în căutarea supranaturalului nu poate să conceapă că sufletul este cel mai natural aspect al vieții noastre. Este tot ce n-a fost și nu poate fi vreodată corupt de vreo părere bună sau rea despre acesta. Este aspectul pur al ființei noastre.
Îl poți simți atunci când introduci în viața ta aspectul sacru al acțiunilor pe care le faci în fiecare zi.
Ritualul și ceremoniile sunt căile directe de accesare a dimensiunii sufletești. De când se știe pe sine, omul a creat ritualuri și ceremonii pentru a se conecta la dimensiunea sufletească.
În lumea modernă, acest lucru a fost trecut la „to do list” fără conștientizarea sau participarea activă la acest act de comuniune sufletesc. În consecință, a apărut „lipsa” sau „golul” sufletesc.
Nu este nevoie să așteptăm un moment special pentru a face un ritual sau o ceremonie. Nu este nevoie nici măcar de un loc special pentru a sacraliza o acțiune.
Dacă suntem atenți, vom observa că în fiecare zi avem parte de ritualuri numeroase și repetate. Avem parte de șanse nenumărate să ne conectăm cu sufletul și să accesăm infinitul. În acest fel expresia limitativă „Sunt doar un om!” va dispărea pentru totdeauna.
Din momentul în care ne trezim și până ne culcăm, majoritatea acțiunilor noastre țin de ritualistică. Astfel nu trebuie să schimbăm nimic din viața noastră în afară de atitudine și intenție. Majoritatea ritualurilor noastre zilnice țin de hrănire și curățare, ritualuri care au fost sacralizate din cele mai vechi timpuri.
Cu această intenție și atitudine, atunci când te așezi la masă, închide ochii și mulțumește sincer pentru ce ți-a oferit viața. Poți să faci ritualul mai complex și să-l transformi uneori într-o ceremonie, aprinzând lumânări, folosind bețișoare parfumate și binecuvântând mâncarea. Atunci când ne spălam dimineața și seara, putem avea aceeași intenție de mulțumire și totodată de purificare a tot ce ne blochează din trecut, făcând loc noului în viața noastră. Poți crea ritualuri simple sau elaborate, importantă este intenția și atitudinea.
Atât timp cât atitudinea ta este de reverență pentru momentul sacru pe care îl trăiești în această viață sacră, vei simți ceva pe care nu-l poți explica în cuvinte și nu-l poți compara cu nimic. Este ceea ce cuvântul „suflet” se străduie de atât timp să-ți arate.
Sper că ceea ce ți-am transmis prin intermediul acestui articol să te ajute să trăiești o viață sufletească într-un corp uman.
