Educație Interioară

Neuronii oglindă și Evoluția Eului!

Invitație la Școala Pentru Suflet

Tot ceea ce se întâmplă în viața ta are legătură cu EU-ul tău.

Acest puzzle pe care îl numim EU, este construit din tot ceea ce noi cunoaștem despre noi înșine. La aceste cunoștințe se adaugă modul în care experimentăm viața și capacitatea de manifestare, validată de ceea ce am reușit sau nu să realizăm până la un moment dat.

Deci, Eul reprezintă punctul de referință pentru capacitatea de manifestare la care ai ajuns la un moment dat.

Adevărul despre Eu!

Acest punct de referință este influențat de modul în care corpul, mintea, emoțiile, energia, respirația și spiritul interacționează cu mediul înconjurător și cu ciclurile naturii prin intermediul unei rețele complexe de neuroni-oglindă.

Acesti neuroni-oglindă, se găsesc în creierul convențional (care determină calitatea gândurilor, a atenției și a concentrării, dar mai ales în creierul enteric, parte din sistemul digestiv (care determină calitatea emoțiilor și a energiei de manifestare).

Cu cât se îndepărtează mai mult de aceste cicluri, Eu-ul va avea o capacitate de manifestare din ce în ce mai scăzută. 

Astfel, corpul se va îmbolnăvi devreme, mintea va fi dominată de stres și anxietate, emoțiile vor fi predominant negative, energia va lipsi, respirația precară va scurta viața, iar spiritul va fi confuz.

Cu cât te apropii de aceste cicluri, Eu-ul va avea o capacitate de manifestare din ce în ce mai crescută.

Astfel, corpul va ramane sănătos, ori se va vindeca rapid, mintea va fi puternică, emoțiile se vor armoniza, bateria energetică va fi mereu plină, respirația va susține viața la superlativ, iar spiritul va fi mereu proaspăt și creativ.

Până și Eu-ul care are un background genetic solid și care beneficiază de condiții sociale favorabile, cedează foarte devreme în manifestare dacă se îndepărtează de aceste cicluri și nu dă update la timp.

În aceste caz, îndepărtându-se de ciclurile naturii, Eu-ul consumă toate resursele interne și cedează în vârf de formă, nemaiputând fi sprijinit în manifestare, de către corp, minte, emoții, energie, respirație și spirit.

Neuronii oglindă

Dintotdeauna științele străvechi au studiat modul în care Eul se oglindește în tot ceea ce îl înconjoară. La un moment dat aceste fenomene erau studiate ca metafizică, numerologie, alchimie, hermetism.

Acum, studiile făcute de neuroștiințele cognitive au început să descopere fiziologic ceea ce studiile din vechime descoperiseră de mii de ani. În fiecare secundă din viața noastră, ne oglindim conștient sau inconștient în tot ceea ce ne înconjoară.

Astfel au fost descoperite sisteme complexe de neuroni oglindă, prin care un stimul din exterior este transferat instant in interiorul nostru, fiind perceput identic de către noi.

Neuronii oglindă țin de un nivel de evoluție al creierului și a întregii ființe umane, în care Eul este influențat în mare măsură de factorii exteriori. Tot ce se întâmplă în exterior, influențează percepția interioară cât și manifestarea noastră exterioară.

Cele două tipuri de oglinzi exterioare care ne influențează viața și capacitatea de manifestare & evoluție

      1. Influențe naturale, pur-benefice: Întreaga natură, Luna, Soarele, Pământul

Conectarea prin intermediul neuronilor oglindă la energiile Lunare, Solare și Pământești, susține întregul proces de manifestare uman, prin echilibru psihic și mental-emoțional, reglarea bioritmurilor, a metabolismului și a sistemului endocrin.

     2. Influențe artificiale, mixte: Relația cu oamenii și  cu tehnologie artificială

Dacă te întâlnești cu o persoană care gândește negativ, neuronii oglindă vor copia instant comportamentul respectiv și vei gândi negativ. Reversul este valabil. Dacă te întâlnești cu o persoană pozitivă sau te integrezi într-un grup cu aspirații înalte, întreg sistemul de neuroni oglindă vor copia modelul respectiv. Dacă urmărești la televizor, ori pe facebook, știri sau povești negative, neuronii oglinda îți vor reda instant modelul respectiv de realitate.

Unde îți este atenția, acolo se activează și oglinda ta. 

Un Eu conștient, susținut de atenție și prezență conștientă, va putea alege oglinzile în care să se reflecte.

Un Eu mai puțin conștient, cu atenția magnetizată de orice stimul artificial, se va oglindi inconștient și va experimenta viața la îndemâna influențelor mixte, deconectându-se rapid de la influențele benefice, naturale.

Susținerea Eul-ui în procesul de manifestare și evoluție

Pentru ca Eul să-și poată alege oglinzile și experiențele conștient, are nevoie de susținerea puterilor interne, aflate de obicei într-un stadiu incipient de dezvoltare: atenția, concentrarea, focusul, mindfullness, prezența, echidistanța, inteligența, clarviziunea și înțelepciunea.

Fără aceste calitați, soarta și hazardul vor fi cele care decid în permanență experiențele de viață.

Cand vrei o schimbare reală în viata ta sau o transformare completă, trebuie să înveți cum să accesezi conștient oglinzile și să-ți dezvolți cele 9 puteri latente de manifestare.

În urma acestui update, Eul va avea la dispoziție un super-mecanism de manifestare, regenerat din toate punctele de vedere.

Această expunere sumară este scheletul unei științe de transformare de gradul 9,  implementată în Programul  Noul Meu Eu 108.

Tot ce ai de făcut este să acționezi și să te înscrii pe linkul de mai jos, în programul “Noul Meu Eu – 108 Instrumente pentru Update Personal”, să urmezi pașii de înregistrare și să te pregătești pentru o perioadă magică din viața ta.

>>>Link înscriere în Programul Noul Meu Eu 108>>>

Duminică, 8 Martie, Este Ziua Ta! Vei începe o călătorie de 108 zile pentru update personal și un Nou Eu.Pregătește-te să o sărbătorești cum se cuvine și să dai voie acestei semințe de Adevăr să încolțească în sufletul tău.

Facebook Comments

Ciprian Constantin Vlad

Ciprian Constantin Vlad este inițiatorul proiectului de educație Școala Pentru Suflet®, fondator și Master Trainer al Academiei Psy Development®. Activează de peste 20 de ani în domeniul educației, fiind cel care a introdus pentru prima dată conceptul de "Educație Interioară" în România, ca domeniu de studiu și de perfecționare a abilităților personale, într-un cadru instituționalizat și cu instrumente performante de lucru. Este autorul a peste 50 de cursuri și programe pentru transformare interioară, update personal și upgrade spiritual care au schimbat viață în mai bine la peste 300.000 de studenți.

Invitație la Școala Pentru Suflet

Articole recente

error: Conținut protejat!