Cu toții trecem prin perioade în care ne simțim De-Conectați de fluxul universului. Acest flux este numit popular Divinitate sau Dumnezeu, Grație Divină, etc. Câte culturi, tradiții, timpuri și concepte, tot atâtea denumiri care indică într-un fel sau altul spre sursa existenței.
În cadrul acestui articol, ne vom indrepta atenția către sursa acestui flux și doar vom folosi litere mari pentru a indica spre ceva care este destul de complicat dacă nu imposibil de explicat prin concepte și teorii.
Ne vom îndrepta atenția așadar către SURSĂ.
Aceste momente de deconectare de la SURSĂ pot să apară din mai multe motive, însă auto-sabotajul prin procrastinare este cea mai comună cauză prin care alegem (conștient sau inconștient) să ieșim din fluxul universului.
Cu intenție, deși deseori în mod inconștient, întrerupem acest flux și ne izolăm, astfel încât să putem evita rezolvarea problemelor dureroase, să evităm pașii necesari pentru creștere și evoluție sau să blocam succesul pe care ni-l dorim, dar de care ne temem totodată.
În aceste momente tot ce este important pentru noi devine neimportant și tot ce este neimportant devine important.
Acesta este paradoxul deconectării de la SURSA de Manifestare.
Momentele, oamenii, cunoașterea care ar putea să te ajute sa evoluezi, să găsești soluții și să iei decizii pentru a-ți împlini aspirațiile și obiectivele reale devin secundare, ocolite și amânate pentru altă zi, alt anotimp, altădată, altă ocazie…
Motivațiile pentru a alimenta acest paradox sunt foarte bine construite de mintea subconștientă și țin mereu de cauze exterioare: obligații sociale, financiare și familiare.
Gândește-te de câte ori ai simțit să faci un pas în față, că este momentul tău, că ceva se întâmplă într-un mod unic, special aranjat pentru tine, iar discursul interior a fost: „Nu pot acum!”, „Mai aștept!”, „Poate altădată!”
Acestea sunt momentele în care te deconectezi de la SURSĂ, iar tot ce urmează este „o vacanță” dureroasă pentru că vocea conștiinței îți va șopti mereu prin intermediul energiei, emoțiilor, gândurilor și cuvintelor că ești deconectat de la SURSĂ.
Tot ce vei experimenta în „vacanță” va fi un somnambulism în care speranțele, planurile și visele tale se distanțează și le percepi pe un orizont foarte îndepărtat, aproape imposibil de atins. În aceste momente simți un sentiment de gol, de renunțare, de lipsă de idei sau că nu ești vrednic(ă) de iubire.
Toate aceste lucruri le-ai simțit și le-ai experimentat cu siguranță, dar poate că nu aveai toate datele, ori te-ai ferit să pui punctul pe „i”. Acest „i” este unul foarte dureros de pronunțat și realizat când nu găsești soluția.
Geniul lui Einstein a exprimat în cuvinte un mare Adevăr: „Nu poți găsi soluția creată pe un nivel de conștiință, funcționând pe același nivel de conștiință.”
Adevărul este ca suportul universului nu te-a părăsit niciodată, dar dacă realizezi și îți asumi responsabilitatea că te-ai deconectat de la SURSĂ prin alegere, vei avea capacitatea tot prin alegere să te reconectezi înapoi și să fii în ritm cu viața ta.
Reconectarea la SURSĂ se face ușor printr-un un efort concertat pentru a deveni interesat de activitățile pe care le iubești, de a răspunde la ceea ce te stimulează, ori te ajută să evoluezi.
Poți de asemenea, să faci o listă a activităților și tipurilor de experiențe care îți ating sufletul. Una dintre cele mai ușoare modalități de reconectare este pur și simplu prin îmbrățișarea cu curaj a unei oportunități pe care o simți că este pentru tine.
Deconectarea de la sursă nu este o stare permanentă și poate fi inversată ori de câte ori decizi că ești gata să te reconectezi.
Când te Re-conectezi la SURSĂ, toate aspectele ființei tale se vor simți vii, pe măsură ce fluxul universului se revarsă prin ființa ta și în viața ta.
Totodată vei simți că te-ai reîntors cu adevărat Acasă. Acasă vei găsi siguranță, sprijin, soluții, cunoaștere, înțelegere, iubire și împlinire. Acasă este sufletul Tău!
Sper ca acest articol te-a inspirat și ti-a dat câteva indicii despre cum poți să te reconectezi la SURSĂ și să-ți găsești drumul spre „Acasă”!